A trecut o saptamana de cand vorbeam cu ea la telefon si as fi tinuto asa o viata dar simteam nevoiea si dorinta sa o si vad asa ca i-am propus sa ne vedem in weekend cand ma intorc de la faculta in oras si spre surprinderea mea ea a acceptat.Nu imi venea sa cred.De cinci ani asteptam ziua in care sa ies cu ea in oras si sa am ocazia sa ii spun tot ce simt pentru ea.Partea proasta e ca era abia marti si pana vineri mai era destul de mult.Daca se razgandea?imi distrugea toate visele.
Am inceput sa ma gandesc la ziua cand am cunoscuto.Se intamplase in urma cu vreo 5 ani intr-o tabara de adolescenti cand m-a intrebat o fata,nu mai stiu exact care, de cine imi place din tabara si eu am privit-o pe ea si am spus ca de ea imi place si nu stiu din ce cauza ea a luat-o la fuga la ea in cort si a plans toata ziua dar apoi s-a obisnuit cu ideea.Am iesit impreuna vreo 2 saptamani dupa ce sa terminat tabara si apoi fara nici un motiv ne-am despartit.De fiecare data cand o vedeam dupa aceea imi schimba lumea.Nimic nu mai era la fel.Pasarile cantau altfel,culorile erau mai vii si fata mea mereu plina de zambete sincere de copil indragostit.Cel mai ciudat este faptul ca nu ne-am sarutat niciodata desi as fi vrut si ma gandeam adesea la asta dar nu am avut niciodata curajul sa o sarut.
Timpul trecea foarte greu si cateodata mi se parea ca ceasul sta si il mai loveam un pic sa isi revina dar ramnea la fel parca incercand sa imi spuna sa am rabdare.Discutiile cu colegii nu ma mai atrageau fie ca vorbeau de meciul de aseara sau de cel ce urma sau de vreo bunaciune din faculta.Eram cu gandul doar la ea,la ce o sa ii spun cand o vad,la cum sa ma port cu ea,incercam sa imi planific fiecare secunda din intalnirea noastra,fiecare pas si fiecare zambet.Adeseori eram atat de pierdut ca treceau ore intregi si eu tot la ea ma gandeam.Mai ieseam cateodata din aceste transe ciudate si incercam sa imi spun ca ar trebui sa nu visez atat si sa nu ma implic atat de repede in ceva ce nici nu stiam daca o sa existe.Nimic nu doare mai mult decat visele irosite si sfaramate in care s-a pus prea multa speranta inainte de vreme.
Vineri.Curs.Opt dimineata.Mai vioi si mai treaz ca niciodata cu toate ca de obicei dorm la cursurile de dimineata.Zambetul de pe fata mea trada tot ce incercam sa ascund,am incercat sa nu spun nimanui de ea,sa fie secretul meu,comoara mea inca nedescoperita,sa fie ea steaua ce o sa imi poarte numele.Nu imi venea sa cred ca trecuse saptamana deja si in acea seara am sa o vad.Pe ea.Prima mea prietena si speram sa fie si ultima.Dar atunci un gand ciudat si revoltator mi-a patrus in minte ca un hot ce fura tot si nu lasa nimic in urma decat durere si necaz.Un gand ce mi-a spotit usor in ureche "Dar ea? Ea se gandeste atat la tine? Isi face planuri? E nerabdatoare sa te vada?" Tremuram ca un copac in fata furtunii si inceracam sa nu ma gandesc la acele intrebari.Nu vroiam sa stiu sa raspunsul.Am plecat dupa curs grabit la camin am facut bagajul si am fugit la gara sa nu pierd trenul.Nu l-as fi pierdut pentru nimic in lume.Urma sa ma duca spre fericire,spre un paradis de unde am fost alungat pe nedrept de mult si acum imi vroiam locul inapoi.
Nu cred ca este loc mai aglomerat decat o gara intr-o zi de vineri.Haos total peste tot.Cozi infernale la case de marcat si trenul aproape ca venise.Stiam ca nu mai prind bilet dar inca mai speram cand trenul a fost anuntat in gara.Ce repede trecea timpul acum cand aveam nevoie de el,parca isi batea joc de mine,daca as fi putut sa iau cateva minute din timpul pe care il irosisem in cursul saptamanii.Dar brusc m-am oprit din gandit si am luat-o la fuga din randul in care eram, ca un prizonier ce tocmai incerca sa evadeze,am sarit un gard si apoi direct in trenul ce era deja in miscare.Nu o sa las nimic sa ma impiedice sa ajung la destinatie.Nimic.Ma gandeam ca daca nu ma intalnesc acum cu ea cine stie cand o sa mai am ocazia.Trebuia sa fac totul sa ajung.M-am deplasat rapid in compartiment unde era un frig incredibil,parca mai ceva ca afara.Imi venea sa deschid geamul sa se incalzeasca un pic dar ce poti sa astepti de la trenurile romanesti si eram in luna ianuarie,aproape februarie.
Un somn m-a cuprins fara sa am nimic de spus si am adormit imediat zgribulit intr-un colt de compartiment unde mi se parea ca e mai cald.Doar mi se parea.O voce groasa de barbat trecut de 40 de ani m-a trezit din somnul ce parca se lupta sa alunge frigul deoarece nu mai simteam nimic.Era controlorul.Ce era sa-i zic acum,ca era multa lume in gara,ca pleca trenul si nu apucam bilet,ca ma indrept spre fata viselor mele.nu stiam care raspuns sa il aleg asa ca am spus simplu ca nu am bilet.Nu mai dadusem mita pana atunci si nu stiam cum sa procedez.El s-a asezat langa mine si cu un aer superior a rostit usor si linistit un singur cuvant 'JOS".Dar nu puteam sa cobor nu inca mai aveam un pic si ajungeam la destinatie.Dupa o discutie lunga in care el mia explicat tot ce era de explicat si mia zis ce grea e viata si ca trebuie sa traieasca si el si mult altele i-am dat bani cam cat era biletul si dupa ce a plecat am cazut iar in somnul meu inghetat si fara vise.
Am ajuns la destinatie mai mult inghetat decat as fi vrut dar cum mi-am ales garderoba gresit a trebuit sa suport conscecintele.Cum am ajuns acasa am vorbit cu parintii am mai povestit cu cine era pe la mine pe acasa prin vizita asa ca orice student politicos ce isi face timp sa raspunda la toate intrebarile prostesti si apoi m-am retras la mine in camera si am sunat-o.Cand i-am auzit vocea parca auzeam cel mai minunat cor din lume cantand cea mai frumoasa melodie posibila.As fi stat sa o ascult ore intregi.Am stabilit sa ne intalnim pe la sase.Era doar trei.Parca timpul trecea iar prea incet si iar am inceput sa numar minutele privind tavanul alb pe care se jucau toate scenele cu final fericit posibile din seara aceea.Am atipit un pic si am visat lacrimi dar eu eram cel mai fericit pentru ca urma sa o vad dupa atata timp.
Drumul era destul de lung pana la locul intalnirii dar am ales sa merg pe jos.Vroiam sa ma mai gandesc la ce urma de parca nu m-am gandit destul toata saptamana.M-am intalnit cu mai multi prieteni care ma invitau in diverse locuri dar nu aveam timp de iesirile lor.Am grabit putin pasul pentru ca nu vroiam sa intarzii.Vroiam sa ajung inaintea ei deoarece citisem undeva ca da o impresie buna.Ajuns aproape acolo am vazut-o apropiindu-se.Am ajuns amandoi aproape in acelasi timp.M-am oprit putin sa o admir.Era superba mergand asa singura prin zapada si fulgii ce se asterneau usor pe ea,as fi dat orice sa fiu in locul lor atunci chiar daca urma sa ma topesc instantaneu.Nu as putea sa spun in cuvinte ce simteam atunci.Nu vreau sa imi bat joc de cuvinte si nici dictionarul nu dispune de cuvintele necesare pentru descrierea ei.Era ca si cerul.Nimeni nu il poate descrie dar toti sunt constienti ca este cel mai frumos loc posibil.
Am vorbit mult,am ras,ne-am plimbat,am tacut.Am vorbit si mai mult si apoi ea mi-a propus sa merg la o intalnire de tineret la un centru crestin si am acceptat imediat doarece mai vroiam sa fiu cu ea.Ne-am indreptat catre centru mergand prin zapada ce parca imi soptea sa nu o las sa plece pana nu-i spun ce simpt pentru ea.Am ajuns la centru dar intalnirea se terminase deja.Ma intristasem putin deoarece ea locuia aproape de centru si vroia sa mearga acasa.Si eu inca nu-i dezvaluisem sentimentele mele si visele si sperantele si tot ce aveam sa-i spun.Spre surprinderea mea s-a oferit sa ma conduca pana la iesirea din cartier.
Faceam pasii tot mai mici deoarece nu vroiam sa ajung in locul de unde ea urma sa se intoarca inapoi dar intr-un final am ajuns akolo si inca destul de repede.Iar timpul nu a fost de partea mea.Am vrut sa plec dupa ce ne-am luat ramas bun si am zambit dar m-am intors si am luat-o in brate.Nu puteam sa plec inca.In momentul acela cand am avut-o atat de aproape de mine am simtit ca sunt complet,ca nu mai am nevoie de nimic.Ea si-a ridicat putin privirea si i-am vazut ochii negrii.Atunci am sarutat-o.Dupa atata timp am sarutat-o dar spre surpinderea mea ea nu mi-a raspuns la sarut.Nu mai stiam ce sa fac.Cum sa procedez.Asta nu era in planurile mele.Sperantele si visele le vedeam in ceata si tot mai departe de mine.Inca o tineam in brate cand m-a privit si am vazut cum buzele ei se indreapata spre ale mele.Asa cum un alergator simte ca urmeaza linia de sosire si urmeaza sa ia premiul cel mare la care a visat mereu asa am simtit si eu.Cand m-a sarutat o lumina alba parca ne-a inconjurat pentru a ne uni pe vecie si lacrimi cristaline se prelingeau lin pe obrajii mei inghetati parca aducandui la viata.Apoi am privit cerul si am vazut cum stele imi zambeau si parca fulgii de nea erau mesagerii lor si imi spuneau ca de acum voi fi fericit si totul va fi perfect.O tineam in brate si plangeam de bucurie.Era ireal.
"NU" s-a auzit dintr-o data din gura ei ce mai devreme imi arata fericirea.S-a desprins din bratele mele si incerca sa imi explice ca nu poate.Ca nu e pregatita.Eu ascultam dar parca eram lovit de tun direct in moalele capului si nu puteam reactiona deloc.Totul in jurul meu se spargea si disparea.Stele nu mai erau pe cer.Erau ascunse dupa nori.Nu voiau sa vada caderea mea.Degeaba incercam sa-i explic eu ca am sa astept cat e nevoie.Cat trebuie.Oricat as fi asteptat.Lacrimile de bucurie se transformasera in lacrimi de durere ce imi inghetau obrajii ce de atunci uitara zambetul acela sincer ce adesea il aveam.Nu vroiam sa vada ca plang asa ca am luato in brate.Nu i-as mai fi dat drumul niciodata.Stiam ca atunci cand ii voi da drumul nu o voi mai avea niciodata.O voi pierde.Timpul iar a castigat si desi era foarte frig afara nu vroia sa inghete macar odata sa o tin mai mult langa mine.A plecat.In umbra ei se ascundeau toate visele mele si ea le lua acum cu ea.Nu le voi mai avea niciodata.Ea nu va mai fi.Am cazut in zapada si am plans.Eram singur pe strada.Durerea ce o simteam era prea mare sa o port mereu cu mine dar inrobit de ea m-am ridicat si tragand picioarele dupa mine am plecat.
Mai trec si acum pe acolo,pe strada aceea incercand parca sa alunec in timp macar odata inapoi la acea seara sa repar ceva.Privesc coltul acela de strada si caut cu privirea visele pierdute si lacrimile ce le-am lasat acolo cand am cazut prada durerii.Am cautato si pe ea cu privirea dar nu mai era,nu acolo,nu atunci.Mi-am pus masca la loc si zambetul fals ce il port mereu si cu pasi mici m-am indepartat de coltul strazii unde am pierdut tot si am cunoscut durerea ce o port mereu cu mine.
"Unde esti tu fericire pura?Dar tu zambet curat de copil indragostit?" "Sunt pierdute in umbra ei de mult", imi raspunse masca ce o port sa ascund durerea.Intorc capul sa mai privesc odata strada aceea dar nu o mai zaresc.Cerul se innoreaza.Ploua.Plec
